România: RomânaChange

Ambutisarea

Ambutisarea reprezintă prima etapă a lanțului nostru de producție. Folosind prese servo și de transfer moderne cu capacități de presare până la 2.500 de tone forță, producem piese complexe din metal cu o grosime de la 0,6 mm la 12 mm, folosind materiale moderne din oțel și aluminiu.  

Prin folosirea unor linii moderne de presare la cald, putem fabrica produse cu rezistențe de până la 2.000 MPa. Datorită tehnologiei de presare parțială, le oferim clienților noștri posibilitatea de a produce piese cu diverse grade de rezistență. Astfel, îndeplinim cerințele de siguranță în caz de impact în habitaclu.

Procesul de îndoire cu comandă numerică computerizată CNC se folosește pentru a produce profile pentru caroseriile moderne. 

Acest proces permite o acuratețe dimensională mărită cu toleranțe mici pentru profilele cu secțiune deschisă și închisă ale oțelului martensitic cu rezistență ultra-înaltă (până la 1.500 MPa). Beneficiile includ costuri reduse pentru  matrițe și utilizarea optimă a materialului prin utilizarea unor matrițe standard pentru diferite profiluri. Comparativ cu laminarea profilurilor, operațiuni diverse de ștanțare și de îndoire - în funcție de piesă - pot fi integrate în operațiunile de prelucrare, astfel încât piesa nu va necesita după îndoire etape suplimentare de procesare. Prin utilizarea beneficiilor CNC, putem să producem ansamble complete care oferă greutate mică și soluții structurale rigide.