06-08-25
Ministrul federal al Economiei, Katherina Reiche, vizitează fabrica KIRCHHOFF Automotive din Iserlohn
În cadrul vizitelor sale estivale, ministrul federal al Economiei și Energiei, Katherina Reiche, a fost oaspetele KIRCHHOFF Automotive în Iserlohn, unde și-a exprimat aprecierea față de această companie de familie consacrată. Sunt întotdeauna impresionată de inovația și adaptabilitatea grupului, de poziționarea sa internațională, de competențele sale tehnologice, dar și de nivelul ridicat de responsabilitate socială, atât în regiunea Sauerland, cât și în afara acesteia”, a declarat înaltul oficial în timpul vizitei sale.
Discuție despre viitorul Germaniei ca centru industrial
Împreună cu Arndt G. Kirchhoff, Chairman of the Supervisory Board al Grupului KIRCHHOFF și președinte al Asociației Patronale din Renania de Nord-Westfalia, ministrul Reiche a discutat despre provocările actuale cu care se confruntă IMM-urile germane și despre strategiile necesare pentru o creștere durabilă. „Astăzi am vorbit despre cum poate Germania să redevină o economie în creștere, cum putem stimula dezvoltarea și cum poate regiunea Sauerland să rămână una dintre cele mai puternice regiuni industriale ale Germaniei”, a explicat ministrul. Ea a subliniat că membrii familiei Kirchhoff sunt „sunt mari susținători ai economiei sociale de piață, ai concurenței și ai dezvoltării”.
Investițiile în tehnologiile viitorului, cheia succesului
Reiche a menționat deschiderea către schimbare și investițiile continue în tehnologii noi ca factori decisivi pentru viabilitatea economică viitoare a Germaniei. În cadrul unui tur al secțiilor de producție, însoțită de Thomas Lozinski, Production Manager, ministrul a putut observa în mod nemijlocit cum Grupul KIRCHHOFF pune accent pe automatizare și inteligența artificială.
Sauerland, un exemplu de prim rang al IMM-urilor germane din sectorul industrial
„Regiunea Sauerland este un exemplu excelent al forței Germaniei și anume întreprinderile mici și mijlocii din sectorul industrial”, a subliniat ministrul. „Ne dorim să rămânem lideri pe piețele globale. De aceea Germania trebuie să redevină o economie în creștere, trebuie să redevenim competitivi, astfel încât investițiile să se realizeze aici și locurile de muncă din industrie să fie păstrate aici”.
Arndt G. Kirchhoff a susținut în mod explicit afirmațiile ministrului: „În numele întregii industrii germane, al lucrătorilor calificați și al sectorului construcțiilor, doresc să susțin punctul de vedere al ministrului federal al Economiei, în sensul că vom reuși să ne atingem obiectivele doar prin schimbare, ceea ce înseamnă să muncim mai mult sau mai intens, per total”.
La finalul vizitei sale, ministrul Reiche le-a urat „familiei și întregului colectiv mult succes”.
Foto: Pia Mertens
